Basarabia

3 ore petrecute in trenul care stationeaza la granita, trec foarte greu – timp de 3 ore se schimba ecartamentul trenului care circula pe ruta “R.Moldova – Romania”. Trenul moldovenesc are ecartamentul mai mare…

Neliniste, emotii, curiozitate, entuziasm… vin in tara mea! Romania – o tara cu un nume atat de maiestuos! La 8 ani am aflat cu stupoare ca “patria-mama Rusia” ne-a furat, ca suntem romani, dar nu am voie sa vorbesc despre asta, ca limba in care vorbesc se scrie cu alfabet latin si nu cu cel chirilic, asa cum invatasem deja la scoala, iar singurele doua carti romanesti pe care le aveam (doua volume de poezii: Bacovia si Cosbuc, aduse cumva parintilor mei din Romania si scrise in romana si nu moldoveneasca) trebuie pastrate in mare taina, cu mare grija si sfintenie…

“Rusoaico”, mi se adreseaza vamesul roman si ii explic cu inversunare ca NOI nu suntem rusi, ca neam din neamul meu nu a fost rus, ca toti bunicii mei s-au nascut in anii ’20, pe teritoriul Romaniei Mari! Degeaba, il amuza… Acelasi dialog il voi purta de acum incolo cu multi din tara mea – Romania, cu inversunarea unei fetite careia, atunci cand vorbea in romana, I se spunea “Govori po-celoveceski” (adica “vorbeste omeneste” in rusa).

In ‘99 am refuzat o bursa de 800 $ in Franta si dupa trei zile de examene, am castigat una dintre cele 5 burse oferite de Guvernul Roman – 50 $ pe luna… iar asteptarile mele nu aveau margini. Veneam in sfarsit in tara mea, pamantul fagaduintei (si nu financiare, plecam de la un job unde castigam exact de 5 ori cat bursa)… imi doream mult sa fac o scoala adevarata, cu profesori care vorbesc in ROMANA.

In facultate, i-am cerut unui profesor sa foloseasca denumirea corecta a limbii de stat - romana si nu “moldoveneasca”, mi-a spus “Du-te in Romania si vorbeste acolo romana cat vrei.”, iar pentru ca am refuzat sa mai vin la cursurile lui si fara vreun motiv intemeiat, m-a picat la examen.

Paradoxul este ca acolo trebuie sa lupti pentru faptul ca esti roman si crezi ca odata ajuns in tara ta acest lucru nu va mai fi o povara, ca vei fi primit cu bratele deschise… dar, din pacate si aici trebuie sa lupti pentru acelasi lucru. Timp de 12 ani, de cand am venit prima data in Romania, de multe ori mi s-au aruncat in fata cuvintele: “Sunteti rusi…” sau “Voi i-ati ales pe comunisti, voi ati ales sa fiti cu rusii.”
Ca sa intelegeti starea de fapt a noastra, a romanilor de peste Prut, trebuie sa intelegeti starea omului care a fost indoctrinat cu ideea ca este parte a unei mari si puternice tari (URSS) si a aflat la un moment dat ca aceasta este un fals, o structura contrafacuta, fara sa i se ofere o alternativa. Acest lucru s-a intamplat pentru ca ideea de o Moldova independenta, nu a fost niciodata prea puternica, spre deosebire de, sa zicem, constiinta statala a georgienilor, ori a letonilor. Zece-cincisprezece ani nu au fost suficienti pentru a cladi aceasta constiinta, mai ales ca politicienii l-au derutat mereu pe cetateanul de aici, unii insuflindu-i ideea ca adevaratul loc al Moldovei este alaturi sau chiar in cadrul Rusiei, altii, o vedeau doar ca parte integranta a Romaniei. Si unii si ceilalti, insa, au folosit ideologiile pe care le proclamau mai ales ca un paravan pentru afaceri si interese strict materiale. In consecinta, omul de aici a ajuns sa nu mai inteleaga ce e cu el.

Daca e sa citez un ziarist rus, astazi Moldova lasa impresia unui camp de batalie, unde doua armate s-au razboit intre ele, distrugandu-se pina la capat una pe cealalta, iar laurii victoriei le-au revenit celor care au stat cuminti in transee, si au preluat drapelele din mainile celor cazuti. Judecand dupa platforma politica a comunistilor, care au invins in alegeri, ei sint un fel de partid “fara etnie”, fara identitate nationala, intemeindu-si ideologia si platforma pe lozinci cu caracter mai ales economic si cu sloganuri din arsenalul ideologiei sovietice.

Primavara identitara din ’89 din R.Moldova s-a dovedit a fi o perioada scurta si “friguroasa”. Oamenii s-au dezbinat in doua tabere total diferite, impuse parca printr-o ironie a sortii sa locuiasca impreuna, cei care se declara romani si isi doresc cu inversunare o unire cu tara lor si cei care sunt categoric pro-Rusia, din considerente mai mult economice, care au la baza nostalgia trecutului in care viitorul era “luminos”, oameni care nu si-au gasit, nu au inteles sau si-au pierdut pe parcurs identitatea, oameni care au fost total dezamagiti de atitudinea Romaniei.

Mi-a povestit cineva ca sotia unui amic, basarabeanca fiind, a trebuit sa intre in Romania cu viza, in conditiile in care sotul si copii sunt cetateni romani. Nu este nici pe departe singurul exemplu. Nu stia ca pentru a munci in Romania, romanii de peste Prut au nevoie de permis de munca, ca pentru a obtine acest act eu am stat la coada aproape zi de zi, doua saptamani, impreuna cu peste 50 de chinezi, veniti sa munceasca in “Europa”…, ca am (re)primit cetatenia tarii mele dupa aproape 10 ani de alergatura, dupa ce am transcris din romana – in romana zeci de acte, dupa nopti intregi de stat la cozi afara, langa gardul Ministerului Justitiei romanesc – si in tot acest timp, Monitorul Oficial anunta Acordarea Cetateniei Romane sutelor de arabi si turci…
De ce am ramas aici? Pentru ca atunci, cand eram copil, cineva acolo, in Basarabia, a fost inchis de 5 ori din acelasi motiv – asculta Cenaclul Flacara! Pentru ca bunicul cuiva a murit cu arma la tampla, afirmand raspicat ca este roman! Pentru ca mi-am redobandit drepturile mele de cetatean roman.

Din pacate, Rusia a legat Moldova de maini, creandu-i o dependenta atat economica, cat si prin razboiul din Transnistria, iar Romania, din anumite motive politico-economice, obiective sau nu, nu riposteaza. Jocurile si interesele politice insa ii afecteaza din toate punctele de vedere pe cetatenii acestei mici, independente si suverane tari – moldovenii sunt in plina criza de identitate: acolo – romani, aici – rusi.

In tara mea, acolo unde m-am nascut, te bati cu morile de vant . Aici, tot in tara mea, lupti cu durerea ca fratii se dezic de frati. Cum sa dai o bucatica de pamant din tine si sa nu lupti pentru ea? nu te doare o mana, daca o tai?

In Romania am cunoscuti multi oameni minunati si multi romani care nu isi respecta tara, cultura, radacinile, “De ce ai venit in Romania, cand puteai sa pleci oriunde altundeva?” intreaba ei. Asa cum un copil isi va iubi mama, chiar daca ea l-a parasit, si va dori cu disperare sa fie langa ea, asa suntem si noi, cei de acolo. Si oriunde voi fi, sufletul meu este romanesc si asa va ramane, pentru ca iubesc bucatica aia de pamant si iubesc aceasta tara mare si frumoasa – pentru ca toata, intreaga, e tara mea.


Scris de Elena Manole- sora mea

CREATIVITATE

Creativity can also be about problem solving.
Eu m-am regasit foarte bine in aceasta fraza, voi?


mai multe despre acest subiect vezi link-ul de mai jos ....... ^-^ http://www.abundancetapestry.com/remove-your-10-blocks-to-creativity/

BOOOM

Ma gandeam astazi cat de bombardata sunt de informatii! Zilnic, ora de ora, minut cu minut... Ma fura lucrurile faine gasite pe twitter, vad un filmulet interesant pe facebook si-i dau repede share, aflu o noua poanta si ii dau RT ... pana ajung sa ma gandesc unde am ajuns cu asta?
Vad si aflu sute de info, fara sa le mai tin minte, lasand in urma doar ideea ca am vazut ceva misto si atat. Ma simt "plina" si totodata foarte "dezgolita". Dezgolita de propria creativitate, de propriile idei, furata de altceva care de fapt nu este al meu, o realitatea a altuia.

Am gasit o poza super faina si asta este un rezultat al rasfoirii mele zilnice web-social-addicted si cum oi mai fi devenit.



Pe viitor imi propun sa fac click pe ORICE cat mai rar, sa fac click pe link-ul care chiar ma intereseaza.

Sa aflu mai multe despre subiectele noi pe care le descopar, pentru a le tine minte mai departe.


Stiu ca avem parte de o memorie selectiva, dar parca prea am ajuns sa fac fast-forward in toate!

PS: Don't get me wrong, imi place la nebunie sa navighez on-line, dar parca totusi ar trebui sa intru in categoria "Get a LIFE!"

PSS: De maine ma apuc sa citesc!

De ce o fi trebuit sa existe feministele?

Mircea Dinescu

"Femei de cariera"

Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din
cabina, isi netezea fusta si bombanea: 'Stii bancu' ala cu Itic?'. N-am
stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit,
la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat
astfel de propria-mi mutra buimaca: 'Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da,
Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai,
Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un
moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic,
pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos,
ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!'.

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul
reuniunii noastre private. A continuat: 'Asa si eu, draga: tocmai am facut
acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca
proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin
gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul
trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim
decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru
minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii
cu crema si botul cu ruj.'

Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si
sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu
mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si
performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum,
era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet,
pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca
madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur,
carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred
ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise
prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani,
lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei.
Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect.
Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si
cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in
ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai
ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si
pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu
Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o
felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se
strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa,
seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.
Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la
WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare
data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un
fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de
ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja
consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita,
telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in
miting.
Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de
relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe
vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii
desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.
Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum
nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste
timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n
weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline.
Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din
mahmureli de cinci stele.
Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat
atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la
serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua
dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul
ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie 'urgent',
'campanie', 'scheme', 'rapoarte'. In somn, butonul Delete nu merge, nu
scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc
folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit
strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.
Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...
Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai
ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie
sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile
pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood,
care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat
director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf,
sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau
poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu
e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu
masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe
creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de
predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins
opt clienti sa investeasca.
Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in 'Baby Boom' se lasa drogate
de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca
sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra
la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.
Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul,
pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un
inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de
cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie
promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul
part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de
hormoni.
Cind constati ca fetita ta ii spune 'mama' soacra-tii (care nici nu te-a
vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea
ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti
dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el
garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i
verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa,
atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la
celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui 'da',
acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat
sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine
chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti!
Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara
sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul
film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau
numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre
bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost 'Notiuni de introducere in
cibernetica', ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind
ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara
deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu
prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin
fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca
atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai
ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi
sa-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta 'te iubesc' de-o vesnicie, nici
n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti
tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti
cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau
miine.
Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna.
Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul
simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere.
Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea
buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind
vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string
apa.

Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la
Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a
zis lui Dinescu: 'Mircea, fa-te ca lucrezi!'. Si Mircea a ascultat. Si a
ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital,
vom continua sa ne prefacem ca traim.